Testamente

De la Publicitate Enciclopedica

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

FELURILE TESTAMENTULUI

Testamentul este un act formal prin care o persoana numita testator instituie in mod necesar unul sau mai multi succesori , cu scopul ca acestia sa asigure executarea vointei sale dupa moarte. Pentru validitatea testamentului in general se cer anumite conditii de forma caci el este un act juridic solemn. In afara acestor conditii generale cercetate de noi mai sus, legiuitorul impune anumite forme speciale pentru fiecare fel de testament, in functie de care, de altfel, testamentele sunt clasificate. Exista din acest punct de vedere trei categorii de testamente: - testamente ordinare sau obisnuite, care se incheie in conditii de normalitate. Acestea sunt: testamentul olograf, testamentul autentic si testamentul secret sau mistic; - testamente privilegiate sau extraordinare, care se incheie in anumite imprejurari exceptionale. Acestea sunt: testamentul militarilor, testamentul facut in timp de boala contagioasa si testamentul maritim; - forme simplificate de testament, permise special de legiuitor, ca cele care privesc depozite de bani potrivit unor reglementari speciale sau cele ale cetatenilor romani aflati in strainatate. [1]

Testamentele ordinare

Testamentul olograf

Codul civil prevede in art.859 ca :"Testamentul olograf nu este valabil decit cind este scris in tot, datat si subsemnat de mina testatorului".. Din formularea data de legiuitor vom retine, asadar, ca nu orice scriere olografa, chiar avind ca obiect transmisiunea bunurilor dupa moartea celui ce lasa mostenirea va putea fi considerata testament olograf ci numai aceea care va fi scrisa intergral, semnata si datata de mina testatorului. Lipsa oricareia din cele trei conditii va duce la nevalabilitatea testamentului, caci ele se cer a fi indeplinite cumulativ. Ca avantaje ale acestui testament se specifica acela ca este simplu si accesibil oricarei persoane care stie sa scrie;poate fi redactat oricind si oriunde si fara nevoia participarii unor persoane straine asigurindu-se astfel secretul sau. Apoi, data fiind simplitatea formei sale, nu necesita cheltuieli pentru intocmirea sa. Dar tocmai din simplitatea formelor sale rezulta si unele dezavantaje ale sale. Astfel, el poate fi usor sustras sau distrus, dupa moartea testatorului sau in timpul vietii sale, dar fara cunostinta sa. Nu ne asigura de protectia vointei testaorului impotriva unor influiente straine si abuzive sub forma captatiei sau sugestiei sau chiar a violentei din partea celor interesati. Tot din cauza simplitatii sale el poate fi usor falsificat precum poate fi mai usor contestat decit celelalte forme de testament. In alta ordine de idei el poate cuprinde formulari confuze sau contradictorii din care este greu sa se deduca adevarata vointa a testatorului. Prima conditie :testamentul sa fie scris in intregime de catre testator. Nu este valabil testamentul scris la masina de scris sau la calculator chiar daca este semnat de catre testator sau chiar daca cuprinde mentiunea ca reprezinta ultima sa vointa. Prin inpunerea acestei conditii de a fi scris in intregime de mina testatorului legiuitorul previne eventualele fraude si in caz de contestatie ca testamentul provine de la defunct da posibilitatea verificarii de scripte prin expertize de specilalitate. Scrierea se poate realiza prin orice mijloace, (cu cerneala, cu creion, cu pasta, cu creta, vopsea, carbune etc.) si pe orice material (pe hirtie, pe pinza, pe lemn, material plastic, sticla etc.); prin orice scriere (cu caractere de tipar sau de mina, stenografie); in orice limba cunoscuta de catre testator (chiar si intr-o limba moarta ca limba latina) pe un suport material sau mai multe(de pilda pe o singura foaie sau mai multe, cu conditia in acest caz sa existe o legatura materiala sau intelectuala intre ele pentru a constitui un act unitar. Se accepta scrierea pe etape a testamentului, nefiind nevoie nici de formule sacramentale si nici de titulatura ca atare de testament sau testament olograf. Se cere doar ca testamentul sa reprezinte ultima vointa a defunctului. In cazul in care testamentul prezinta stersaturi, adaugiri sau chiar modificari dar facute de mina testatorului, fie cu prilejul intocmirii acestuia, fie ulterior, s-a apreciat ca testamentul ramine valabil chiar daca adaugirile, stersaturile etc. nu sunt semnate si datate de catre acesta cu conditia ca ele sa fie simple corecturi sau interpretari ale dispozitiilor initiale. Daca insa este vorba de dispozitii noi, sau se inlatura unele dispozitii anterioare care duc la modificarea continutului testamentului s-a considerat ca este vorba de un nou testament si trebuie scrise, semnate si datate de mina testatorului. S-a admis si imprejurarea ca testatorul poate fi ajutat de un tert la redactarea testamentului, sau ca in caz de boala si batrinete sa-i dea chiar un ajutor fizic la realizarea scrierii sprijinindu-i mina . Problema este insa ca prin acest ajutor sa nu se vicieze vointa testaorului, iar asistenta de catre un tert sa fie pur tehnica. Atunci cind testatorul nu a fost decit un instrument pasiv de exprimare a vointei altei persoane testamentul este lovit de nulitate. In legatura cu ipoteza cind in cuprinsul testamentului apare o scriitura straina se impun unele precizari. Astfel atunci cind scriitura straina nu are legatura cu continutul testamentului iar adausurile nu fac corp comun cu acesta testamentul va fi valabil ca testament olograf intrucit nu exista indicii ca s-a adus astfel vreo atingere libertatii de vointa a testatorului, indiferent ca acesta a cunoscut sau nu existenta scriiturii straine. Daca scriitura interpusa in cuprinsul testamentului are legatura cu continutul acestuia trebuie facuta distinctia intre doua situatii: - daca interventia din cuprinsul testamentului de catre tert s-a facut cu stiinta acestuia, testamentul va fi nul absolut caci nu a fost scris in intregime de catre testator; - daca interventia tertului s-a realizat fara stiinta testatorului testamentul va fi valabil intrucit nu s-a incalcat libertatea de vointa a acestuia. Desigur insa cele scrise de catre tert nu vor fi luate in considerare. A doua conditie este aceea ca testamentul sa fie datat de mina testatorului. Data testamentului prezinta importanta dintr-un indoit punct de vedere. In primul rind, in functie de data redactarii testamentului se poate verifica daca testatorul avea capacitatea de a testa. In al doilea rind, in cazul testamentelor succesive, cu dispozitii contrare sau incompatibile se va putea determina care anume vor fi avute in vedere tinind cont de regula potrivit careia manifestarea ultima de vointa a testatorului produce efecte, revocind dispozitiile anterioare. Codul civil nu cuprinde dispozitii in legatura cu modul in care trebuie datat testamentul. Se admite insa ca ceea ce este important e faptul ca data sa fie scrisa de mina testaorului. Nu are importanta locul unde este inserata, desi de regula este plasata la sfirsitul actului;ea poate sa fie insa inserata la inceputul actului sau in cuprinsul sau, ceea ce este necesar e faptul de a se putea intelege ca data se refera la intregul act. Data trebuie indicata prin precizarea zilei, lunii si a anului cind testamentul a fost redactat, ea putand fi scrisa in cifre sau in litere. Se considera ca este valabil precizata si cand se face numai referire la o sarbatoare a carei data poate fi cu certitudine stabilita (bunaoara Craciun 2ooo). Ora si locul intocmirii testamentului nu sunt necesare. In caz de nevoie aceste elemente se vor putea dovedi prin orice mijloc de proba. Nerespactarea acestor reguli in privinta datei, iar aceasta scrisa de testator este un element esential de forma a testamentului olograf, duce in mod logic la sanctiunea nulitatii absolute. A treia conditie pentru valabilitatea testamentului olograf este semnarea acestuia de catre testator. Semnatura de pe testament atesta faptul ca autorul sau recunoaste ca ii exprima vointa si il insuseste ca atare si de asemenea faptul ca actul a fost incheiat in forma definitiva. Legea nu prevede conditiile in care trebuie executata semnatura. Se admite ca ea nu trebuie neaparat sa cuprinde numele si prenumele testatorului, fiind suficienta semnatura sa obisnuita prin care sa poata fi identificat. Semnatura cu initiale este considerata valabila daca testatorul semna in mod obisnuit in acest fel. Semnatura trebuie sa fie de mina. Nu se admite ca valabila punerea parafei, stampilei ori a sigiliului. Se considera ca este nul testamentul care in locul semnaturii are pus degetul testatorului. Cei care in mod obisnuit folosesc un pseudonim pot semna cu acesta testamentul. Semnatura de pe plicul in care a se afla testamentul s-a considerat ca nu este valabila caci intr-adevar cei interesati ar putea introduce in el un act care sa nu reprezinte vointa testatorului. Cele trei elemente obligatorii ale testamentului trebuie sa reprezinte un tot unitar caci numai impreuna dau intreaga masura a acestui act juridic asa cum legiuitorul l-a gandit. Codul civil prevede in art.892 ca testamentul olograf si cel mistic inainte de a fi pus in executare trebuie sa fie prezentat unui notar public de la locul deschiderii mostenirii pentru ca acesta sa constate prin proces verbal deschiderea lui si starea lui materiala, iar apoi se va pastra la biroul natarial respectiv. Sarcina dovedirii ca testamentul provine si este semnat de catre testator revine celor care-l invoca dupa principiul de drept comun potrivit caruia cel ce pretinde un drept trebuie sa-l dovedeasca. [1]

Testamentul autentic

Testamentul autentic este acela care, potrivit legii, (art.86o C. civ. si art.65 din Legea nr.36/1995) este auteentifiat de notarul public. Testamentul autentic prezinta unele avantaje dar si unele inconveniente. In privinta avantajelor se mentioneaza ca in aceasta forma pot testa si persoanele care nu stiu sa scrie sau sa citeasca si care astfel nu au acces la testamentul olograf. Apoi testamentul autentic este un act de autoritate publica, iar forta sa probanta este mai puternica decit a testamentului olograf caci continutul actului este verificat de notar. Sarcina dovezii contrare revine celui care-l contesta. Testamentul autentic mai are avantajul ca un exemplar original se pastreaza la biroul notarului public astfel incit pericolul ca testamentul sa fie sustras sau distrus este mai mic decit la testamentul olograf. Ca inconveneinte se mentioneaza faptul ca testamentul autentic necesita cheltuieli si pierdere de timp prin indeplinirea formalitatilor prevazute de lege si ca nu asigura secretul in aceasi masura ca testamentul olograf. Testamentul autentic poate fi redactat de catre testator, sau de catre notarul public sau de catre un avocat dupa indicatiile testatorului. Autentificarea lui se poate realiza de catre orice birou notarial din tara. Secretarii consiliilor locale, din localitatile in care nu functioneaza birouri notariale nu au competenta de a autentifica testamente. Testamentul fiind un act cu caracter strict personal testatorul nu-l poate incheia prin mandatar ci trebuie sa fie prezent personal la autentificare. Notarul public este obligat sa constate autentificarea printr-o incheiere care trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii :data si locul autentificarii, iar daca s-a realizat infara biroului notarial mentionarea motivelor care au determinat acest lucru, datele de identificare a testatorului, constatarea ca testatorul si-a exprimat consimtamintul si ca acesta l-a semnat in fata notarului. In Cazul in care nu sunt indeplinite conditiile de autentificare a testamentului notarul da in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii de autentificare o incheiere de respingere motivata, care poate fi atacata la judecatorie. In cazul in care instanta dispune ca autentificarea se poate face notarul va proceda potrivit hotaririi judecatoresti. Sanctiunea care intervine in cazul nerespectarii prevederilor legale prin autentificarea testamentului este nulitatea absoluta. [1]

Testamentul mistic

Din prevederile art.864 C. civ. rezulta ca testamentul mistic sau secret este acela care fiind scris de catre testator sau de catre alta persoana, dar semnat de testator, strins si sigilat este prezentat judecatoriei pentru efectuarea formalitatilor de suprascriere reglementate de lege. Testamentul mistic este, dupa cum se poate observa, o forma intermediara intre testamentul olograf si cel autentic caci avem de a face, pe de o parte, cu un inscris sub semnatura privata (dispozitiile testamentare) si un inscris autentic (suprascrierea realizata de judecator). Asa fiind el imprumuta avantajele si dezavantajele de la cele doua forme de testament precizate. Astfel asigura secretul dispozitiilor testamentare poate fi utilizat numai de catre persoanele care stiu scrie si citi, iar in ce priveste forta sa probanta, dispozitiile testamentare au forta probanta a actului sub semnatura privata, iar actul de suprascriere are forta probanta pana la inscrierea in fals. El este aproape inutilizabil in practica caci testatorul fie redacteaza un testament olograf singur, fie, daca recurge la autoritati, face un testament autentic. Testamentul mistic poate sa fie scris de catre testator sau de catre o alta persoana, sau poate fi dactilografiat dar, in toate cazurile, trebuie sa fie semnat de catre testator. El trebuie apoi strans si sigilat si prezentat judecatorului delegat pentru efectuarea actului de suprascriere potrivit art. 864 C. civ. Daca testamentul nu a fost sigilat in mod corespunzator, astfel incit s-ar putea inlocui testamentul acesta va fi declarat nul. Judecatorul caruia i se prezinta testamentul intocmeste un proces -verbal prin care se constata prezentarea testatorului, faptul ca a fost identificat si declaratia acestuia ca testamentul reprezinta vointa sa si ca a fost semnat de catre el. Actul de suprascriere va fi semnat de catre testator si de catre judecator, iar data testamentului va fi aceea din actul de suprascriere. Daca testatorul nu poate semna actul de suprascriere din cauze ulterioare datei redactarii si semnarii testamentului se va face mentiune despre aceasta in procesul verbal. Potrivit art.864 alin.8 C. civ. procesul- verbal de suprascriere trebuie intocmit fara intrerupere prin aceasta legiuitorul cautand sa inlature pericolul inlocuirii testamentului. Testamentul poate fi pastrat atat de catre testator, sau de catre o alta persoana dar si de catre judecatoria la care s-au efectuat formalitatile de suprascriere. Ulterior decesului testatorului formalitatile necesare sunt la fel ca in cazul testamentului olograf. In cazul in care formalitatile reglementate de lege nu au fost respectate testamentul mistic va fi, potrivit art.886 C. civ. lovit de nulitate absoluta. [1]

Testamentele privilegiate

Pentru imprejurari exceptionale, cind nu exista posibilitatea de a recurge la autentificarea unui testament in conditiile analizate mai sus, Codul civil reglementeaza modul de autentificare in conditii simplificate sub forma testamentelor privilegiate. Cei aflati in imprejurarile exceptionale determinate de legiuitor, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, pot recurge la testamentul olograf respectind regulile specifice acestuia, dar pot testa si in formele special reglementate pentru astfel de imprejurari, realizand testamente autentice simplificate. Aceste forme testamentare sunt:testamentul militarilor, testamentul facut pe timp de boala contagioasa si testamentul maritim. [1]

Testamentul militarilor

Militarii aflati pe teritoriu strain in misiune, sau prizonieri la inamic ori pe teritoriul tarii intr-o localitate asediata sau intr-un loc fara comunicatie cu exteriorul din cauza razboiului pot testa, potrivit art.868 C. civ., in fata comandantului militar al unitatii sau in fata unui alt ofiter asistat de doi martori. In cazul in care militarul, bolnav sau ranit fiind, este internat intr-un spital militar va putea testa in fata medicului militar sef, asistat de comandantul militar al spitalului.

Testamentul facut in timp de boala contagioasa

In cazul in care o localitate este izolata din cauza ciumei sau a unei alte boli contagioase, potrivit art.872 C. civ., persoanele aflate intr-o astfel de localitate pot testa in forma autentica in fata unui membru al consiliului local asistat de doi martori. Recurgerea la aceste forme testamentare nu este admisa daca in localitatea respectiva exista birou notarial. [1]

Testamentul maritim

In cazul persoanelor aflate in calatorie pe mare, fie ca sunt calatori, fie ca sunt membri ai echipajului, potrivit art.874 si 875 C. civ., acestea pot testa in forma autentica simplificata, dar numai atata timp cat vasul se afla in calatorie pe mare si nu atunci cand se afla ancorat la tarm. De asemenea nu se poate recurge la aceasta forma simplificata nici atunci cand vasul, desi se afla pe mare, se apropie de un tarm strain unde se afla un agent consular la Romaniei. In acest caz se va testa in formele testamentare ordinare. Cu atat mai mult nu se va putea recurge la forma simplificata de testament cand vasul se apropie de tarmul Romaniei. Potrivit art.874 si 881 C. civ. testamentul maritim se intocmeste in fata comandantului navei sau a unui inlocuitor al sau, asistat de ofiterul intendent de bord sau inlocuitorul sau si de doi martori. Testamentul se redacteaza in doua exemplare originale si nu poate cuprinde dispozitii in favoarea ofiterilor instrumentatori, daca nu sunt rude in grad succesibil sau sot cu testatorul. Daca testatorul este chiar comandantul navei sau unul din cei desemnati de lege sa primeasca testamentele intocmite in astfel de conditii, testamentul se fa face in fata persoanei care urmeaza testatorului in ordine ierarhica (art.875 C. civ.). Cand vasul ancoreaza intr-n port strain in care se afla un agent consular roman, un exemplar al testamentului se preda acestuia pentru a fi expediat in tara. [1]

Alte forme testamentare

Evolutia vietii economico-sociale a impus legiuitorului solutii legislative si cu privire la alte modalitati de a dispune pentru cauza de moarte. In primul rand exista reglementari speciale privitoare la dispozitiile testamantare care au ca obiect sume de bani depuse la CEC sau la alte unitati bancare si apoi cu privire la testamentele cetatenilor romani aflati in strainatate. [1]

Testamentul privind sumele de bani depuse la CEC sau alte unitati bancare.

Titularii depunerilor de sume de bani la CEC au posibilitatea de a dispune de aceste sume prin una din formele testamentare ordinare sau privilegiate. Legiuitorul a reglementat insa si o forma simplificata la care depunatorii pot recurge, denumita clauza testamentara, sau dispozitie testamentara. Potrivit art.22 din Statutul CEC "Titularul depunerii are dreptul sa indice CEC persoanele carora urmeaza sa li se elibereze sumele depuse, in caz de deces. Depunerile asupra carora nu s-au dat dispozitii testamentare se elibereaza de CEC mostenitorilor legali sau testamentari". O dispozitie pentru cauza de moarte privind sumele depuse la CEC, sub forma clauzei testamentare o poate da numai titularul libretului, chai daca suma a fost depusa pe numele sau de catre alta persoana. Clauza testamentara este considerata in doctrina ca fiind un legat cu titlu particular, si deci supusa regulilor de validitate ale testamentului in general. Sub aspectul formei clauza testamentara se abate de la regulile testamentului olograf caci nu trebuie sa fie scrisa in intregime si datata de mina testatorului. Trebuie insa sa fie semnata de catre acesta. Libretul precum si fisa de cont sunt completate de catre functionarul CEC, dar poarta semnatura depunatorului. Clauza este considerata din acest punct de vedere un testament olograf simplificat. In acest mod se poate, evident, dispune in favoarea unei singure persoane sau a mai multora, in acest din urma caz cei in favoarea carora s-a dispus avind drepturi egale asupra sumei din libret. In cazul in care dispunatorul are mai multe depuneri si doreste sa dispuna pentru cauza de moarte in acest mod va trebui sa uzeze de clauza testamentara pentru fiecare depunere in parte. Pina la moartea sa titularul libretului are posibilitatea sa adauge alte sume sau sa le retraga pe cele existente, in tot sau in parte. Este vorba in acest din urma caz de o revocare partiala sau totala a legatului. Revocarea legatului se poate realiza atat prin anularea clauzei testamentare cit si printr-un alt testament, ordinar sau privilegiat. Nu este necesara o simetrie a formelor testamentare in acest sens. Fata de CEC insa revocarea produce efcete numai din momentul instiintarii. Ca la orice forma testamentara lipsa discernamintului duce la anularea actului. In masura in care nu s-a dispus pentru cauza de moarte, prin clauza testamentara, de sumele depuse la CEC, acestea se vor elibera mostenitorilor legali sau testamentari, potrivit art.22 din Statut, care isi vor dovedi calitatea de mostenitor prin certificatul de mostenitor eliberat de notar sau prin hotarirea instantei de judecata. Legatarul in favoarea caruia s-a dispus prin clauza testamentara are si el obligatia, ca orice mostenitor sa accepte mostenirea in termenul de acceptare reglementat de art.7oo C. civ. putand apoi sa ceara sumele de la CEC oricand, caci aceste depuneri sunt imprescriptibile. [1]

Testamentul facut de cetatenii romani in strainatate.

Codul civil prevede in art.885 ca :"romanul ce s-ar afla in tara straina va putea face testamentul sau, in forma olografa, sau in forma autentica intrebuintata in locul unde se face testamentul". Asadar, cetateanul roman aflat in strainatate va putea testa in forma olografa dupa legea romana, chiar daca legea straina nu prevede aceasta forma testamentara, prin exceptie de la regula locus regit actum. In privinta testamentului autentic vor trebui respectate regulile legii locului unde se intocmeste testamentul. In Doctrina s-a admis insa ca cetatenii romani aflati in strainatate pot testa in forma autentica potrivit legii romane in fata agentilor nostri consulari sau diplomatici. Controversa s-a nascut insa cu privire la faptul daca art.885 C. civ. permite, in aplicarea regulii locus regit actum, folosirea numai a acestei forme testamentare sau se poate recurge si la alte forme admise de legea locului. Intr-o prima opinie s-a sustinut ca nu pot fi utilizate si alte forme testamentare decit testamentul autentificat dupa legea locului. Intr-o a doua opinie s-a sustinut insa ca referirea textului la testamentul autentic are numai un caracter enuntiativ, asa incit pot fi utlizate si alte forme testamentare prevazute de legea locului si chiar forme nereglementate de legea romana.[1]

Unelte personale
Trusa de unelte