De la Publicitate Enciclopedica

Portelanul - o istorie

Portelanul a fost descoperit si folosit in China, unde primii calatori europeni au admirat materialul alb, transparent, aducand la intoarcere cateva lucrari. A luat astfel nastere un comert tot mai dezvoltat, chinezii ajungand sa fabrice special pentru europeni portelanuri pe care Companiile Indiilor le importau in cantitati tot mai mari, dar insuficiente pentru cererea in crestere.

Dar pentru a compensa aceasta nevoie de importuri masive si in Europa s-au facut cercetari pentru productia de portelan, in dorinta de a rivaliza cu piata orientala. La inceput s-a cautat materialul de baza al portelanului, caolinul, din care mesterii europeni sa realizeze produse similare, poate chiar mai bune. Bottger si Von Tschirnhaus au fost primii care in 1709 au descoperit primii argila pretioasa. Descoperirea l-a convins pe August cel Puternic, elector de Saxa si rege al Poloniei sa infiinteze in 1710 la Meissen prima manufactura de portelan veritabil, numit portelan dur.

Dar ulterior s-a cautat doar imitarea aspectului portelanului chinezesc. Dupa o perioada de succes a atelierelor florentine, protejate de puternica familia Medici, in secolul XVI au fost infiintate primele fabrici de portelan fara caolin, numit conventional portelan moale, care au fost deschise in Anglia si Franta. Dar cel mai mare succes a fost inregistrat de noua manufactura de la Vincennes-Sevres.

In 1738 doi muncitori de la fabrica din Chantillu, Gilles si Robert Dubois au fugit si au oferit secretul de fabricatie guvernatorului castelului de la Vincennes, marchizul de Chatelet. Acesta i-a sprijinit, prezentand apoi proiectului lui Orry de Fulvy, pe atunci ministru de finante. Acesta, un iubitor al stiintelor a reusit sa obtina un imprumut din partea regelui Ludovic al XV-lea, in 1741. Cei doi au fost nevoiti sa apeleze al un anume Francois Gravant, de profesie mester faiantar, care cu ajutorul unui alt mester, Humbert Gerin, a reusit sa perfectioneze procedeul de fabricatie.

Cum rezultatele initiale erau mai mult decat promitatoare - produsele imitand destul de bine produsele similare chinezesti - mai multi nobili au format o asociatie in 1745, obtinand destul de repede autorizatia regala pentru fabricarea exclusiva a portelanului. Privilegiul a fost reinnoit in 1752, Ludovic XV avand o treime din capitalul noii asociatii. Manufactura a devenit "manufactura regala" si folosea drept marca insemnele regale. Cu toate acestea, muncitorii nu aveau doar privilegii numeroase, ci si interdictii, intre care acea de a nu se deplasa nesupravegheati in afara localitatii si mai ales de a nu divulga secretele de fabricatie. Din 1756 manufactura s-a mutat intr-o cladire special construita din Sevres, aflata chiar langa domeniul doamnei de Pompadour, protectoare a intreprinderii, la jumatatea drumului dintre Paris si Versailles. Cladirea actuala a fost insa construita abia in 876. In 1759 regele a cumparat manufactura, care de atunci este in proprietatea statului francez, cu exceptia perioadei 1926-1940.

Manufactura Sevres s-a bucurat de la inceput de succes si s-a extins in permanenta : a realizat mai multe serii de vase de lux, servicii si piese de sculptura care reflectau evolutia artistica a epocilor. Manufactura a apelat in repetate randuri la artisti consacrati pentru a realiza diverse forme si decoratii, stilul rococo fiind treptat inlocuit de neoclasicism. Sevres a fost si prima manufactura din Franta care in 1768 a descoperit caolin si care a eleborat procedeul de fabricare a portelanului veritabil. A fost curand imitata de un mare numar de intreprinderi construite in zona Limoges si la Paris, care aveau sa ii faca o concurenta inversunata.

Portelanul de Sevres a contribuit la dezvoltarea artei franceze, fiind unul dintre darurile preferate de regii Frantei. Manufactura a trecut printr-o perioada critica in timpul Revolutiei, asa cum s-a intamplat cu numeroase dintre industriile de lux.

Abia dupa instaurarea Directoratului luxul a inceput sa fie din nou cautat si apreciat. In 1800 ministrul de interne de atunci, Lucien Bonaparte, l-a numit ca nou administrator al manufacturii pe tanarul mineralog Alexandre Brongniart. Aceasta avea sa conduca manufactura pana la moartea sa, cu deosebit succes, reusind sa consolideze starea financiara a firmei, lichidand tot ce era demodat si stocuri si aplicand o politica de personal foarte dura, prin care erau selectati doar cei mai buni mestesugari.

Pentru a creste productia si a scadea costurile a renuntat la fabricarea portelanului din pasta moale si a trecut la cea exclusiv din pasta dura, care avea sa fie folosita pentru mult timp. A largit enorma paleta de culori, oferind artistilor talentati posibilitatea de a copia pe portelanuri tablouri celebre din muzeele europene. Nu s-a oprit aici, deschizand si un atelier de pictura pe sticla care intre 1824-1852 a produs vitralii pentru curtea regala. Din 1845 a infiintat si un atelier de emailare pe metal, care pana in 1877 a produs lucrari inspirate atat de emailurile pictate ale Renasterii franceze cat si de arta islamica. Manufactura Sevres a contribuit decisiv la reinnoirea unor tehnici ce erau deja cazute in uitare prin atelierul de faianta si argila glazurata, care intre 1852-1872 a fabricat mai multe piese.

Alexandre Brongniart s-a dovedit nu doar un bun administrator si om de afaceri, dar si un artist cu gust. A continuat politica ce adusese succesul manufacturii : sa reflecte gustul epocii fara a ceda in fata extravagantelor, apeland la cei mai buni artisti si meseriasi ai vremii.

Produsele manufacturii au adoptat prin urmare, rind pe rind, severul stil neoclasic al Primului Imperiu, apoi placutul eclectism al Restauraţiei, inspirindu-se atit din arta chinezasi a Orientului Mijlociu, cit si din Renasterea italianasau germana. Trasatura lor caracteristicaera imbinarea ornamentelor de aur si a micilor cartuse pictate cu miniaturi policrome, faraa respecta intocmai formele astfel decorate. In cea de a doua jumatate a secolului al XlX-lea directorii au fost in primul rind savanţi care au avut, drept colaboratori, tehnicieni excelenţi. Ferindu-se sa participe la miscarea de industrializare din ce in ce mai accentuata, care caracteriza fabricile cera­mice ale epocii, Sevres a adoptat totusi mai multe procedee noi cum ar fi - turnarea si calibrarea; a introdus imbunataţiri tehnice - cuptoare cu doua etaje, ceasuri fuzibile care permit sa se controleze temperatura in interiorul cuptoarelor si, mai ales, a pus la punct o nouapastacare se ardea la o temperatura mult mai joasa, ceea ce permitea, in acelasi timp, o paletade culori mai bogatasi mai bine gradata precum si glazuri noi, arse sau cristalizate. Formele si ornamentele au conti­nuat sacorespundaprincipalelor tendinţe ale artei deco­rative contemporane; uneori, intilnim la aceeasi piesacontribuţia artistica a tuturor ţarilor si a tuturor epoci­lor.

Compoziţiile au inceput safie mai bine adaptate formelor pe care le decorau si repartizate mai armonios; influenţa creseindaa artei japoneze nu a facut decit sa intareasca aceasta tendinţa introducind, in acelasi timp, o stilizare a florei si faunei, care avea sa domine perioada urmatoare.

Existenţa manufacturii a fost pusa in pericol de trei ori - 1848, 1871, 1891; ea a putut fi salvata de fiecare data, numai cu preţul unor reforme afectind concepţiile sale estetice sau organizarea administrativa.

In decursul secolului al XX-lea manufactura a stiut saoglindeascacu fidelitate artele decorative contemporane: dupa compoziţiile in tonalitaţi armonioase, bazate pe ornamente florale si curbe sinuoase caracteristice stilu­lui Art Nouveau , care a triumfat cu ocazia Expozi­ţiei Universale din 1900, ea a adoptat formele, deco­raţia geometricasi culorile vii ale stilului Art Deco care a inflorit cu prilejul Expoziţiei Internaţionale din 1925, inainte de a evolua catre forme ceva mai greoaie si motive decorative in care isi gaseau locul motivele zoomorfe si antropomorfe.

Manufactura naţionala Sevres este astazi o intreprin­dere de Stat, subordonata Ministerului Culturii care, dupa ce satisface comenzile oficiale, are posibilitatea de a-si vinde produsele clientelei particulare si publicului. Ca si in trecut, manufactura executasi decoreaza pro­dusele sale dupa procedee tehnice tradiţionale, exclusiv manuale. Se intervine mecanic numai la prepararea pastei si a emailurilor. Aceasta perfecţiune este datoratain special inaltei calificari a personalului tehnic: modelator in adincime, modelator de volume, retusor, modelator in ghips, preparator de culori, emailor, pictor decorator, creator de modele, sculptor, gravor cu daltiţa, litograf, montor-cizelator, pictor de fonduri, decalcator, tragator de fire, auritor, slefuitor, lustruitor de metale, preparator de paste, manipulator de cuptoare si moara- acestea sint meseriile care contribuie la realizarea piese­lor, fiecare intervenind cu o grijadeosebitain succe­siunea operaţiilor, in vederea unei finisari desavirsite. Conservator al artelor ceramice, focar de cercetare, loc privilegiat pentru dialogul intre artistii de astazi si cei mai buni specialisti ai porţelanului, Manufactura Naţionala de la Sevres, a carui statut de manufactura de stat o pune in afara unei activitaţi pur comerciale reprezinta o instituţie cu totul aparte in lumea con­temporana.^[1]

portelanuri