Importuri

De la Publicitate Enciclopedica

Salt la: Navigare, căutare

Bibliografie

  1. pro32.com

IMPORT-EXPORT / REGLEMENTARI
OPERATIUNILE DE IMPORT-EXPORT SE POT EFECTUA NUMAI DE CATRE AGENTII ECONOMICI CARE AU PREVAZUT IN OBIECTUL LOR DE ACTIVITATE EFECTUAREA UNOR ASTFEL DE OPERATIUNI.

Exportul si importul marfurilor din si in teritoriul Romaniei sunt liberalizate, nefiind supuse, in principiu nici unui fel de restrictii. Pentru unele produse se elibereaza licente in scop statistic.

REGIMUL LICENTELOR DE EXPORT SI IMPORT - EXCEPTIE DE LA PRINCIPIU
1. Licente de import
● Titei si produse petroliere. Documente necesare:
- cererea de licenta de import
- certificat de abilitare, in fotocopie lizibila, pentru efectuarea operatiunilor cu titei si produse petroliere, emis de Comisia de abilitare din cadrul Ministerului Industriei si Resurselor , cf. H.G. 340/1992
- declaratia pe propria raspundere a importatorului privind originea si destinatia finala a marfii importate.
● Substante chimice esentiale si precursori. Documente necesare:
- cererea de licenta de import
- avizul, in fotocopie lizibila, al Inspectoratului General al Politiei-Directia de combatere a crimei organizate
- declaratie scrisa, pe propria raspundere, a importatorului, atestand faptul ca avizul Inspectoratului General al Politiei-Directia de combatere a crimei organizate nu a mai fost utilizat pentru obtinerea unei alte licente de import pentru produsul respectiv
● Metale radioactive, instalatii nucleare, aparate cu raze X, alfa sau beta, altele decat cele considerate produse strategice. Documente necesare:
- cererea de licenta de import
- autorizatia pentru desfasurarea de activitati in domeniul nuclear, in fotocopie lizibila, eliberata de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilot Nucleare
- declaratia scrisa pe proprie raspundere, a importatorului, atestand faptul ca autorizatia respectiva nu a mai fost utilizata pentru obtinerea unei alte licente de import
● Produse second-hand (imbracaminte, produse de cauciuc si electrocasnice). Documente necesare:
- cerere de licenta
- aviz sanitar
- declaratia scrisa pe proprie raspundere, a importatorului, atestand faptul ca autorizatia respectiva nu a mai fost utilizata pentru obtinerea unei licente de import.
2. Licente de export
● Metale pretioase si pietre pretioase
Licenta de export pentru metale si pietre pretioase, precum si cele pentru obiectele confectionate din acestea, rezultate din operatiuni de prelucrare activa in Romania, se poate acorda pentru o cantitate globala, avand ca termen de valabilitate, de regula, 6 luni de la data eliberarii acesteia, cu avizul prealabil al Bancii Nationale a Romaniei .
● Titei si produse petroliere
In vederea eliberarii licentelor de export pentru titei si produse petroliere, precum si pentru produsele siderurgice, pe copia pentru Ministerul Afacerilor Externe a formularului albastru al cererii pentru licenta va fi inscris acordul producatorului marfii. Documentele necesare:
- formulare de licenta export (3 ex.)
- contract sau precontract cu partenerul strain
- actele firmei exportatoare: statut...
● Metale neferoase. Documente necesare:
- autoriatia de achizitie, conform prevederilor O.U.G. 11/2001, pentru deseuri neferoase reciclabile si aliajele acestora
- autorizatia de valorificare, conform prevederilor O.U.G. 16/2001, pentru deseuri feroase reciclabile, metale neferoase si aliajele acestora obtinute prinire-turnare
- formular de licenta export (3 ex.)
- contract sau precontract incheiat cu partenerul strain
- actele de firma ale exportatorului
● Produse lemnoase. Documente necesare:
- cererea pentru licenta export
- documente in fotocopie lizibila care sa ateste provenienta licita a marfii:
- cerere pentru licenta export
- factura fiscala sau borderoul de achizitie a masei lemnoase avizat de filiala silvica locala
- declaratie scrisa pe propria raspundere a exportatorului, atestand faptul ca documentul respectiv nu a mai fost utilizat pentru obtinerea altei licente de export
- contract sau precontract cu partenerul strain
- actele firmei exportatoare
● Substante chimice esentiale si precursori. Documente necesare:
- cerere de licenta de export
- avizul, in fotocopie lizibila, al Inspectoratului General al Politiei-Directia de arme, explozibil si substante toxice
- declaratia scrisa, pe propria raspundere, a exportatorului , atestand faptul ca avizul Inspectoratului General al Politiei-Directia de combatere a crimei organizate nu a mai fost utilizat pentru obtinerea unei alte licente de export pentru produsul respectiv
- contract sau precontract cu partenerul strain
- actele firmei exportatoare
3. Licente de operatiune pentru:
● Perfectionare activa.
In cazul eliberarii licentei de export pentru marfuri supuse licentierii, rezultate din operatiuni de perfectionare activa ( lohn sau processing ) a unor marfuri importate temporar in Romania, se vor prezenta urmatoarele documente:
- cererea de licenta
- declaratii vamale de import, din care sa rezulte ca importul este efectuat in regim temporar
- declaratie scrisa pe propria raspundere a agentului economic care a realizat prelucrarea, din care sa rezulte ca din materialele importate s-au obtinut cantitati de produse pentru care se solicita licenta de export
- declaratie scrisa pe propria raspundere a exportatorului, atestand faptul ca declaratiile vamale de import nu au mai fost utilizate pentru obtinerea unei alte licente de export sau daca declaratiile vamale de import au mai fost folosite partial, declaratie din care sa rezulte ca licenta de export care se solicita este numai pentru soldul de marfa ramasa neexploatata
- avizul dupa caz al ministerului sau institutei de specialitate.
● Prelucrare pasiva.
In vederea eliberarii licentelor de export pentru marfurile supuse licentierii, care sunt trimise temporar in trainatate pentru operatiuni de prelucrare pasiva ( processing sau lohn ) sunt necesare urmatoarele documente:
- cerere de licenta, cu valoare FOB in valuta plati
- avizul ministerului de specialitate sau al Bancii Nationale a Romaniei , dupa caz
- expertiza emisa de un laborator autorizat, declaratie pe proprie raspundere referitoare la provenienta marfii, pentru metale si obiecte confectionate din metale pretioase
- facturi de provenienta a marfii, in original
Licentele de export pentru operatiuni de prelucrare pasiva se elibereaza conditionat de returnarea integrala in tara a produsului sau a produselor rezultate.
● Admiterea temporara.
Regimul de admitere temporara poate fi autorizat atunci cand sunt indeplinite conditiile pentru identificarea marfurilor straine.
Autorizatia pentru admiterea temporara se elibereaza de birourile vamale la cererea persoanei care, direct sau prin intermediul altei persoane utilizeaza marfurile straine.
Regimul de admitere temporara poate fi acordat cu exonerarea totala sau partiala a platii taxelor vamale si a drepturilor de import.
Cazurile si conditiile in care regimul de admitere temporara se acorda cu exonerarea totala a platii taxelor vamale si a drepturilor de import (art.256-270 Cod Vamal):
- materiale profesionale, bunuri destinate sa fie prezentate sau utilizate la expozitii, targuri, congrese sau la alte manifestari similare, materiale pedagogice si stiintifice, piese de schimb si accesorii pentru materiale pedagogice, materialul medico-chrurgical si de laborator (in anumite conditii),materiale destinate sa fie utilizate pentru inlaturarea efectelor unor catastrofe care afecteaza teritoriul Romaniei, ambalajele (in anumite conditii), tipare, matrite, clisee, instrumente de masura si control, scule si instrumente speciale puse gratuit la dispozitia unei persoane juridice romane pentru a fi utilizate la fabricarea marfurilor care sa fie exportate in totalitate, bunuri de orice natura ce urmeaza a fi supuse incercarilor,mostre, mijloace de productie pentru inlocuire,marfuri de ocazie, filme cinematografice, benzi magnetice, efecte personale, bunuri introduse in tara in scopuri sportive, animale vii pentru transhumanta sau pasunat, reproductie sau dresaj.
Pentru bunurile care nu se incadreaza in prevederile art. 256-270 Cod Vamal, regimul de admitere temporara se acorda cu exonerarea partiala a taxelor vamale si a altor drepturi de import.
Regimul de admitere temporara cu exonerarea partiala a platii taxelor vamale si a drepturilo de import nu se poate acorda produselor si marfurilor consumabile, care pot fi introduse in tara numai sub regim de import.
Cererea de autorizare a regimului de admitere temporara se depune la biroul vamal la care se prezinta marfurile pentru vamuire si trebuie sa cuprinda toate elementele privind utilizarea marfurilor,precum si locul unde se prevede folosirea marfurilor admise temporar.

DOCUMENTE UTILIZATE IN MOD OBISINUIT LA IMPORT SI EXPORT
1. Documente necesare la export
- factura comerciala externa (se completeaza in cel putin 3 ex. in original - nu se calculeaza TVA la export! )
- factura de transport si asigurare marfa
- document de transport si asigurare marfa
- actele firmei exportatoare
- licenta, daca e cazul
- cartificat de origine a marfii
- certificat de conformitate, de calitate
- certificat de garantie
- contract extern
- declaratie de incasare in valuta
- packing list
- alte avize, daca e cazul (certificate fito-sanitare, certificate sanitar-veterinare, certificate de abilitare etc.)
- declaratie vamala de export
Certificarea marfurilor romanesti la export
Pentru a beneficia de un tratament tarifar preferential, autoritatile din tara importatoare solicita, de regula, un certificat de origine. Acesta este completat in mod uzual de exportator sau producator, deoarece reprezinta persoana cea mai calificata sa cunoasca originea marfurilor.
Certificatele de origine pot fi:
- Tip EUR 1: eliberate numai de biroul vamal. Aceste certificate de origine sunt necesare exportatorilor pentru exportul in tarile UE si CEFTA. In cazul in care autoritatile din tara importatoare nu cer in mod expres acest document, eliberat de biroul vamal al tarii exportatoare, el poate fi inlocuit cu certificatul de origine eliberat de camera de comert.
- Tip "formulare roz"
, eliberate de camerele de comert . Aceste certificate sunt necesare exportatorilor pentru exportul in tarile SGPC, Moldova, Turcia si in toate tarile cu care Romania a incheiat acorduri internationale
Actele necesare eliberarii certificatelor de origine:
- copie dupa facuta externa
- declaratie pe propria raspundere (formular care se obtine de la camera de comert)
- set de formulare de certificat de origine (4-5 formulare), completat de catre exportator (nu se admit greseli sau corecturi pe certificatul de origine). Un exemplar este semnat si stampilat de firma exportatoare si este pastrat de camera de comert si sunt necesare apoi la biroul vamal in vederea efectuarii exportului.
Utilizarea carnetelor ATA
Una dintre cele mai eficiente metode de derulare a exporturilor temporare, in vederea participarii agentilor economici la targuri si expozitii internationale este cea de utilizare a carnetelor ATA. Carnetul ATA este un document eliberat pe teritoriul Romaniei, numai de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti .
Actele necesare:
- adresa cu antet din partea firmei, catre CCIRMB, pentru emiterea carnetului ATA, la expozitia respectiva. Adresa trebuie sa contina scopul deplasarii, mijlocul de transport, ruta, tara de sedere, localitatea de vama si responsabilul de carnet
- lista produselor prezentate la expozitie (in romana si engleza) care va cuprinde denumirea produsului, cantitatea si valoarea
Observatii:
- carnetul ATA este valabil 1 an de la data emiterii
- este posibila suplimentarea carnetului cu alte file
- nu este posibila modificarea listei de produse
- inainte de fiecare deplasare, in functie de tara unde se desfasoara expozitia, agentul economic trebuie sa depuna la CCIRMB o garantie sub forma unei sume de bani, care va fi restituita la intoarcerea in tara
2. Documente necesare la import
- factura comerciala externa - de la exportator
- factura de transport (daca acesta e platit separat) - de la exportator
- document de transport si asigurare marfa
- actele firmei exportatoare - de la exportator
- actele firmei importatoare
- licenta de import, daca e cazul - de la Ministerul de Externe
- certificat de origine a marfii - de la biroul vamal sau camerele de comert ale tarii exportatoare
- certificat de conformitate, de calitate - de la producator
- certificat de garantie - de la producator
- contract extern
- packing list - de la exportator
- alte avize, daca e cazul (certificate fito-sanitare, certificate sanitar-veterinare, certificate de abilitare etc.)
- declaratia vamala de import
TAXE VAMALE
1. Taxe la import
- Suprataxa la import = 0
- TVA = 19% (nu se plateste TVA pentru bunurile din import scutite de taxa vamala)
Este scutit de taxe vamale importul urmatoarelor categorii de bunuri:
● ajutoare si donatii cu caracter social, umanitar, cultural, sportiv, didactic, primite de organizatii sau asociatii non-profit cu caracter umanitar sau cultural, ministere si alte organe ale administratiei publice, sindicate si partide politice, organizatii de cult, federatii, asociatii sau cluburi sportive, institutii de invatamant
● bunurile straine ce devin proprietatea statului
● mostre fara valoare comerciala
● alte bunuri prevazute de legi sau hotarari ale guvernului
● bunuri care se inapoiaza in tara ca urmare a unei expeditii eronate
● bunuri reparate in strainatate
● bunuri de origine romana
Bunurile scutite de taxe vamale pot fi folosite numai in scopurile pentru care au fost importate.
Comisionul vamal este 0 pentru marfurile importate din UE, CEFTA, Moldova sau Turcia. Pentru importul marfurilor din celelalte tari, comisionul vamal este de 0,5%.
Taxele vamale sunt exprimate in procente si se aplica la valoarea in vama, exprimata in lei, a marfurilor importate. Taxele vamale procentuale care se aplica pentru a calcula valoarea taxei vamale datorate, pentru fiecare categorie de marfuri si bunuri, se gasesc in Ghidul de Utilizare a Tarifului Vamal de Import al Romaniei . Acesta se aproba anual prin hotarare de guvern.
In urma semnarii acordului de la Marrakech, taxele vamale in Tariful Vamal de Import al Romaniei sunt mai mici sau cel mult egale cu nivelul celor din anexele la protocol.
Taxele vamale procentuale pot fi:
- taxe vamale in vigoare pentru anul in curs
- taxe vamale preferentiale - care constau dintr-o reducere a taxelor vamale cu nivelul preferential ce rezulta din acordurile internationale.
2. Taxe la export
- nu se platesc taxe vamale la export
- comisionul vamal este 0 pentru marfurile exportate in UE , CEFTA , Moldova si Turcia
- pentru exportul marfurilor in celelalte tari comisionul vamal este 0,5%
ACORDURI COMERCIALE
● Acordul European de Asociere a Romaniei la UE
-
taxele vamale pentru produsele industriale, altele decat produsele textile. au fost eliminate
- pentru produsele textile, taxele vamale au fost reduse
- exportul de produse agricole de baza beneficiaza de concesii precum nelimitarea cantitatilor exportate si exceptarea de la plata taxelor vamale
- taxele vamele la exportul de peste descresc
- exportul de vinuri in UE beneficiaza de facilitati
Pentru a putea importa marfuri originare din UE in cadrul contingentelor tarifare, importatorul va prezenta autoritatilor vamale Certificatul de Import , precum si certificatului de origine tip EUR1 , eliberat de autoritatile vamale ale UE. In vederea admiterii importurilor in cadrul contingentelor tarifare, se vor completa si depune la registratura Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul pentru Comert Exterior si Promovare Economica urmatoarele documente:
- certificat de import (original si doua copii)
- declaratia suplimentara a importului
- copie a actului de constituire a societatii importatoare din care sa rezulte ca exista in obiectul de activitate a firmei, importul de produse agroalimentare.
Nu se admite depunerea la registratura ministerului a mai mult de un certificat pentru aceeasi grupa de produse. Dupa ce s-a eliberat certificatul de import, importatorul trebuie sa faca dovada efectuarii importului respectiv prin prezentarea in termen de 10 zile de la momentul vamuirii, a unei copii/fotocopii a Declaratiei Vamale de Import.
● Acordul incheiat cu AELS (Asociatia Europeana a Liberului Schimb)
- tarile asociate: Elvetia, Islanda, Lichtenstein si Norvegia
- se reglementeaza importul de produse agricole transformate in AELS
- taxele fixe aplicate la importul acestor produse nu depasesc diferenta dintre preturile interne si cele ale pietei mondiale la materia prima agricola, folosita in produsele respective.
● Acordul incheiat cu Turcia
Sunt deschise contingente tarifare cu taxa vamala redusa la importul in Romania al unor produse agroalimentare originare din Turcia
Admiterea la import a marfurilor in cadrul regimului preferential se face in baza Certificatului de Import , la care importatorii au obligatia ca, in momentul vamuirii marfii, sa anexeze o copie a certificatului de origine tip EUR1, emis de autoritatile competente ale tarii exportatoare.
Pentru solicitarea alocarii de cote pentru importul in regim preferential de produse din Turcia, se vor completa si depune la registratura Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul pentru Comert Exterior si Promovare Economica urmatoarele documente:
- certificat de import (original si doua copii)
- declaratia suplimentara a importului
- copie a actului de constituire a societatii importatoare din care sa rezulte ca exista in obiectul de activitate a firmei, importul de produse agroalimentare.
● Acordul CEFTA
- tarile membre: Cehia, Slovacia, Polonia , Slovenia , Ungaria , Bulgaria
- marfurile agroalimentare importate din aceste tari beneficiaza de reduceri de taxe vamale de import, conform Ghidului de Utilizare a Tarifului Vamal al Romaniei .
● Acordul Romania-Slovenia pentru produse agricole
● Acordul SGPC (Sistemul Global de Preferinte Comerciale)
- acord incheiat intre tarile in curs de dezvoltare
- tari membre: Argentina, Bangladesh, Brazilia, Columbia, Cuba, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Ecuador, Egipt, Filipine, Ghana, India, Indonesia, Iran, Irak, Libia, Malaezia, Maroc, Nigeria, Pakistan, Paraguay, Peru, Romania, Sri Lanka, Sudan, Tailanda, Uruguay (din totalul de 44 de tari membre numai cele mentionate mai sus au acordat facilitati pentru schimburile comerciale)
● Protocolul celor 16 privind negocierile comerciale intre tari in curs de dezvoltare
- tari membre: Bangladesh, Brazilia, Chile, Egipt, Israel, Mexic, Pakistan, Peru, Republica Coreea, Romania, Turcia, Tunisia, Uruguay
● Acordul cu Republica Moldova
- priveste promovarea si protejarea reciproca a investitiilor

FACILITATI / STIMULENTE
● Stimulente bugetare
- prima de export pentru grau si porumb (O.G. 31/1999)
- stimularea productiei de ingrasaminte si pesticide pentru export (H.G. 266/1999)
- participarea Romaniei la manifestari promotionale cu finantare de la bugetul de stat
● Stimulente financiar-bancare
- stimularea realizarii de obiective complexe si a productiei cu ciclu lung de fabricatie, destinate exportului (O.G. 14/1995)
- facilitati asigurate prin EXIMBANK SA:

- polite de asigurare a creditelor de export contra riscurilor de neplata (85% din veniturile rezultate din export sunt garantate
- analize de dosar pentru obtinerea garantiilor de stat (scrisori si angajamente preliminare) si pentru exceptare de la plata anticipata a taxelor vamale si TVA
- bonificatii la dobanda (recuperarea unei parti din dobanda) la creditele in lei utilizate pentru productia de export
- credite in lei si valuta pentru pregatirea productiei de export, precum si pentru dezvoltarea/retehnologizarea capacitatilor de productie
- scrisori de garantie bancara si operatiuni privind scrisorile de garantie in general
- servicii de cont curent si disponibilitati, decontari intrne si externe
● Stimulente fiscale
- se aplica cota 0 la TVA pentru (O.U.G. 17/2000):
- exportul de bunuri, efectuat de agentii economici cu sediul in Romania, a caror contravaloare se incaseaza in valuta in conturi bancare deschise la banci autorizate de BNR
- prestari de servicii efectuate de agentii economici cu sediul in Romania, contractate cu beneficiari din strainatate, a caror contravaloare se incaseaza in valuta in conturi bancare deschise de banci autorizate BNR
- materialele, accesoriile si alte bunuri care sunt introduse din teritoriul vamal al Romaniei in zonele libere cu indeplinirea formalitatilor de export
- contribuabilii care au incasat venituri in valuta din export platesc o cota de 5% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri; reducerea se calculeaza lunar (O.U.G. 217/1999)
- scutirea de la plata taxelor vamale si TVA pentru importurile de bunuri, cu exceptia autoturismelor, care reprezinta aport in natura la capitalul social (O.U.G. 1046/1999)
- scutirea de la obligatia garantarii datoriei vamale pentru:
- materiile prime, materialele si accesoriile trimise de clientii externi, in vederea executarii de comenzi de export pentru aceeasi clienti, plasate in regim vamal de perfectionare activa , cu suspendarea drepturilor de import
-aprobarea de scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale se acorda pe un termen stabilit de autoritatea vamala, in functie de solicitarea titularului si de conditiile de realizare a operatiunii de import/export.
● Facilitati vamale de care beneficiaza exporturile in tarile CEFTA
Incepand de la 01.012001 Cehia, Slovacia si Slovenia au eliminat taxele vamale pentru toate produsele industriale importate din Romania . La exportul Romaniei in Ungaria, Polonia si Bulgaria, pentru marea majoritate a produselor industriale, taxele vamale au fost eliminate de la intrarea in vigoare a Acordului , iar pentru restul produselor s-a aplicat un calendar de liberalizare graduala pana la data de 01.01.2002, cand s-au eliminat toate taxele vamale.
In comertul cu produse agricole intre tarile membre, partea substantiala a facilitatilor o reprezinta concesiile comune, care cuprind doua categorii de produse:
- scutite de plata taxelor vamale
- care beneficiaza de acelasi nivel redus in toate tarile CEFTA.
Suplimentar concesiilor comune, tarile CEFTA au convenit pe cale bilaterala reduceri sau scutiri de taxe vamale si pentru alte produse agricole, in functie de interesele lor specifice.
● Facilitati vamale de care beneficiaza exporturile in Turcia
La exportul Romaniei in Turcia, cea mai mare parte a produselor industriale beneficiaza de taxa vamala 0, inca de la intrarea in vigoare a Acordului de Comert Liber dintre cele doua tari (semnat la 01.02.1998). De la 01.01.2002 toate produsele industriale au fost integral liberalizate.
In domeniul comertului cu produse agricole concesiile acordate au caracter punctual, corespunzator gradului de sensibilitate al respectivelor piete.
INVESTITII / FACILITATI
FACILITATI PENTRU IMM-URI (Legea 346/2004)
1.
Anual, prin legea bugetului de stat se aloca fonduri in valoare de 0,2% din PIB pentru finantarea programelor de dezvoltare si a masurilor de sprijinire a infiintarii de noi intreprinderi si de sustinere a dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, la nivel national si local, prevazute in Strategia guvernamentala pentru sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, pentru perioada 2004 - 2008
2. In vederea imbunatatirii accesului intreprinderilor mici si mijlocii la finantare, functioneaza Fondul national de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii, infiintat prin hotarare a Guvernului, care va avea filiale sau unitati teritoriale fara personalitate juridica in fiecare resedinta de judet
3. Guvernul aproba anual programe de incurajare si de stimulare a infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii pe baza programelor elaborate de Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, cu consultarea organizatiilor de reprezentare a intereselor intreprinderilor mici si mijlocii:
a) facilitarea accesului la finantare a intreprinderilor mici si mijlocii prin elaborarea si implementarea de instrumente si scheme financiare de tipul:
- alocatii financiare nerambursabile, acordate intreprinzatorilor la infiintarea intreprinderilor mici si mijlocii, in vederea completarii capitalului necesar pentru initierea afacerii
- ajutoare financiare nerambursabile, acordate intreprinderilor mici si mijlocii pentru realizarea investitiilor in sectorul productiv si servicii
- constituirea de fonduri de garantare, fonduri de investitii si capital de risc in sprijinul intreprinderilor mici si mijlocii
- scheme de creditare cu dobanda redusa
- alte scheme si instrumente financiare
b) imbunatatirea accesului intreprinderilor mici si mijlocii la finantare, prin acordarea de sprijin financiar si asistenta pentru dezvoltarea sistemelor moderne de finantare, asigurarea fundamentelor informationale necesare in vederea elaborarii de proiecte viabile de catre intreprinzatori
c) promovarea investitiilor straine la nivelul intreprinderilor mici si mijlocii
d) asigurarea resurselor financiare pentru cofinantarea si utilizarea eficienta a ajutorului financiar din partea Uniunii Europene si a altor donatori interni si internationali, amplificarea participarii intreprinderilor mici si mijlocii romanesti la programe comunitare pe baza principiului transparentei si imbunatatirea ofertei de servicii pentru intreprinderile mici si mijlocii in vederea cresterii performantelor acestora in afaceri
e) facilitarea accesului la servicii de informare, instruire, consultanta, consiliere si asistenta tehnica pentru potentialii intreprinzatori care initiaza o afacere, pentru intreprinderile nou-infiintate si pentru intreprinderile mici si mijlocii existente, potrivit nevoilor acestora
4. Intreprinderile mici si mijlocii beneficiaza de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garantia pentru participare si de garantia de buna executie, cerute in achizitiile publice de produse, lucrari si servicii
5. Intreprinderile mici si mijlocii beneficiaza de asistenta tehnica gratuita pentru facilitarea accesului la servicii de formare de specialitate in domeniul achizitiilor publice prin programe gestionate de Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie
6. Intreprinderile mici si mijlocii au acces prioritar la inchirierea, concesionarea sau leasingul activelor disponibile ale regiilor autonome, societatilor/ companiilor nationale si societatilor comerciale cu capital majoritar de stat
7. Uunificarea etapelor de eliberare a avizelor sau acordurilor preliminare necesare pentru accesul intreprinderilor mici si mijlocii la retelele de utilitati publice
8. Reducerea sau renuntarea la garantiile solicitate si la modalitatile de plata anticipata pentru consumurile de utilitati si servicii publice furnizate intreprinderilor mici si mijlocii

FACILITATI PENTRU MICROINTREPRINDERI (de la 01.09.2001 cf. O.G. 24/26.07.2001)
1.
Se aplica impozitul pe venit in cota de 1,5% trimestrial, daca:
- sunt producatoare de bunuri materiale, presteaza servicii, desfasoara activitati de comert
- au pana la 9 salariati
- realizeaza venituri reprezentand echivalentul in lei a maximum 100.000 €, inclusiv
- au capital integral privat
2. Alte facilitati:
- scaderea din impozitul datorat a investitiilor in active amortizabile realizate din profit (firmele de productie si servicii)
- reducerea cu 20% a impozitului, daca se asigura cresterea numarului mediu scriptic anual de angajati cu cel putin 10% fata de anul precedent pe perioada in care forta de munca nou angajata ramane in intreprindere si nu se fac alte disponibilizari.

FACILITATI PENTRU INVESTITIILE DIRECTE CU IMPACT SEMNIFICATIV IN ECONOMIE

(Legea 332/29.06.2001 modificata de Legea 345/2002 si de Legea Nr. 571/2003 )

1. Utilajele tehnologice, instalatiile, echipamentele, aparatele de masura si control, automatizari si produse de software, achizitionate din import, care sunt bunuri noi sau au fost produse cu cel mult un an inainte de intrarea lor in tara si nu au fost niciodata utilizate, necesare pentru realizarea investitiei, sunt exceptate de la plata taxelor vamale
2. Investitiile noi realizate in conditiile prezentei legi beneficiaza de deducerea unei cote de 20% din valoarea acestora. Deducerea se calculeaza in luna in care se realizeaza investitia, numai din punct de vedere fiscal, prin inscrierea acesteia la sumele deductibile prevazute in declaratia de impunere
3. In situatia in care se realizeaza pierdere fiscala aceasta se recupereaza in urmatorii 5 ani din profitul impozabil
4. Investitiile realizate in conditiile prezentei legi beneficiaza de utilizarea amortizarii accelerate

FACILITATI IN ZONELE LIBERE (Legea 84/1992 si completata de Legea 244/ 09.06.2004 )
1.
Ajutorul de stat se poate acorda pentru investitiile realizate in baza contractelor comerciale incheiate, cu conditia indeplinirii criteriilor privind ajutorul de stat regional si ajutorul de stat pentru intreprinderile mici si mijlocii
2. Pentru investitiile realizate in zonele libere, operatorii, precum si administratiile zonelor libere pot primi un ajutor de dezvoltare regionala in cuantum de 50% din costurile eligibile ale investitiilor realizate de intreprinderile mari si de 65% din costurile eligibile ale investitiilor realizate de intreprinderile mici si mijlocii
3. Furnizorul de ajutor de stat elaboreaza schemele de acordare a ajutoarelor pentru operatorii din zonele libere, aprobate prin lege sau prin hotarare a Guvernului, in cazul in care prin acestea nu se acorda ajutoare de natura fiscala. Autoritatea abilitata in monitorizarea ajutorului de stat, in colaborare cu furnizorul ajutorului de stat, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, impreuna cu administratiile zonelor libere, monitorizeaza atingerea intensitatii maxime a ajutorului regional pentru fiecare operator
4. Modalitatile de acordare a ajutorului de stat sunt prevazute in legislatia in vigoare privind ajutorul de stat
5. Bunurile dintr- o zona libera pot fi tranzitate in alta zona libera fara plata de taxe vamale

FACILITATI IN ZONELE DEFAVORIZATE (Legea 20/1999 si HG 728/2001)
Societatile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice romane, precum si intreprinzatorii particulari sau asociatiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative, care isi au sediul si isi desfasoara activitatea in zona defavorizata, beneficiaza pentru investitiile nou-create de urmatoarele facilitati:
a) scutirea de la plata a taxelor vamale si a taxei pe valoarea adaugata pentru masinile, utilajele, instalatiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile care se importa in vederea efectuarii de investitii in zona, a taxei pe valoarea adaugata pentru masinile, utilajele, instalatiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile produse in tara in vederea efectuarii si derularii de investitii in zona
b) restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb si/sau componentele importate necesare realizarii productiei proprii in zona
c) scutirea de la plata impozitului pe profit, pe durata de existenta a zonei defavorizate
d) scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinatiei sau scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizarii investitiei
e) acordarea, cu prioritate, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispozitia Guvernului, a unor sume pentru stimularea activitatii de export al produselor finite si/sau al serviciilor industriale, pentru garantarea creditelor externe, in limita unui plafon anual stabilit de Ministerul Finantelor si pentru finantarea proiectelor de investitii ale societatilor comerciale prin coparticiparea statului la capitalul social.

FACILITATI IN PARCURILE INDUSTRIALE (O.G. 65/30.07.2001 modificata si aprobata prin Legea Nr. 490/2002)
Pentru constituirea si dezvoltarea unui parc industrial se acorda urmatoarele facilitati:
1. Scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinatiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial, pentru asocierea care detine titlul de parc industrial
2. Deducerea din profitul impozabil a unei cote de 20% din valoarea investitiilor realizate in parcul industrial pentru asocierea care realizeaza astfel de investitii in constructii sau reabilitari de constructii si in infrastructura interna si de conexiune la reteaua publica privind utilitatile, tinand seama de prevederile legale in vigoare privind clasificarea si duratele normate de functionare a mijloacelor fixe
3. In situatia in care se realizeaza pierdere fiscala, aceasta se recupereaza din profiturile impozabile obtinute in urmatorii 5 ani
4. Amanarea pe perioada de realizare a investitiei respective, pana la punerea in functiune a parcului industrial, potrivit reglementarilor in vigoare, respectiv pana la data de 25 a lunii urmatoare datei de punere in functiune a parcului industrial, a platii taxei pe valoarea adaugata pentru materialele si echipamentele necesare realizarii sistemului de utilitati din interiorul parcului, precum si a conexiunilor parcului la magistralele sau la retelele existente de utilitati publice, la furnizorii acestora, si amanarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata respective pana la aceeasi data la agentii economici care realizeaza investitia
5. Reduceri de impozite acordate de administratia publica locala pe baza de hotarari ale consiliilor locale sau judetene in a caror raza administrativ-teritoriala se afla parcul industrial respectiv, pentru bunurile imobile si terenurile transmise in folosinta parcului industrial

FACILITATI LA IMPOZITUL PE PROFIT
1.
Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:
- trezoreria statului
- institutiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii si disponibilitatile realizate
- persoanele juridice române care platesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
- fundatiile române constituite ca urmare a unui legat
- cultele religioase, pentru veniturile obtinute din activitati economice care sunt utilizate pentru sustinerea activitatilor cu scop caritabil si pentruveniturile obtinute din producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cult, potrivit legii, si pentru veniturile obtinute din chirii, cu conditia ca sumele respective sa fie utilizate, în anul curent sau în anii urmatori, pentru întretinerea si functionarea unitatilor de cult, pentru lucrarile de constructie, de reparatie si de consolidare a lacasurilor de cult si a cladirilor ecleziastice, pentru învatamânt si pentru actiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despagubiri sub forma baneasca, obtinute ca urmare a masurilor reparatorii prevazute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate
- institutiile de învatamânt particular acreditate, precum si cele autorizate
- fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii
- fondul de compensare a investitorilor, înfiintat potrivit legii
- organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru anumite tipuri de venituri
- organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit si pentru veniturile din activitati economice realizate pâna la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit
- asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice si asociatiile de locatari recunoscute ca asociatii de proprietari, care sunt sau urmeaza a fi utilizate pentru îmbunatatirea utilitatilor si a eficientei cladirii, pentru întretinerea si repararea proprietatii comune
2. Sunt scutite de la plata impozitultui pe profit, respectiv pe venit, pe o perioada de 10 ani din momentul clasificarii, persoanele fizice si asociatiile familiale detinatoare de pensiuni turistice sau pensiuni agroturistice (O.G. 63/1997 modificata prin O.U.G. 217/ 1999)

FACILITATI LA PLATA TVA
Urmatoarele operatiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adaugata:
- spitalizarea, ingrijirile medicale, inclusiv veterinare
- activitatea de invatamant desfasurata de unitatile autorizate, inclusiv activitatea caminelor si a cantinelor organizate pe langa aceste unitati, formarea profesionala a adultilor
- prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri strans legate de asistenta si/sau protectia sociala efectuate de institutiile publice sau de alte entitati recunoscute ca avand caracter social
- prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri strans legate de protectia copiilor si a tinerilor, efectuate de institutiile publice sau alte entitati recunoscute ca avand caracter social
- activitatile de cercetare-dezvoltare si inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor si proiectelor, precum si a actiunilor cuprinse in Planul national de cercetare-dezvoltare si inovare
- prestarea de servicii financiare si bancare, activitati ale societatilor de asigurare- reasigurare, societati de investitii financiare, fonduri de plasament
- transportul fluvial de persoane in Delta Dunarii si pe rutele Orsova - Moldova Noua, Braila - Harsova si Galati - Grindu
ALTE FACILITATI
● Transportul maritim international
Potrivit Legii Nr. 231/ 2004 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim international, operatorii beneficiaza de facilitati fiscale, precum si de sprijinul financiar al statului.
Facilitatile acordate sunt:
- scutirea de impozit pe profit pentru un numar limitat de ani, cu conditia ca acest profit sa fie reinvestit in achizitia de nave noi sau in modernizarea celor existente
- aplicarea amortizarii accelerate la navele noi
- scutirea de la plata taxelor vamale pentru achizitia de nave noi, precum si pentru echipamente si piese de schimb destinate repararii, modernizarii si constructiei navelor
- acordarea regimului de marfuri de export pentru livrarile de combustibil, lubrifianti si alte materiale consumabile utilizate de nave in voiaje internationale (art. 24).
Sprijinul financiar al statului pentru modernizarea si dezvoltarea parcului de nave sub pavilion roman se acorda in limita a 25% din pretul de achizitie a navelor noi, respectiv din valoarea lucrarilor de modernizare, in urmatoarele cazuri:
- constructii de nave noi in santierele romanesti
- modernizarea navelor existente, pentru aducerea acestora la standardele tehnice ale Uniunii Europene privind siguranta navigatiei si prevenirea poluarii (art. 25).
● Turismul rural (Legea 187/14.10.1998 | O.G. 63/1997)
Potrivit O.G. 63/1997 modificata prin O.U.G. 217/ 1999, persoanele fizice, asociatiile familiale si societatile comerciale beneficiaza de facilitatile acordate, potrivit legii, intreprinderilor mici si mijlocii, chiar daca nu indeplinesc conditiile de numar de angajati si venit anual, precum si de urmatoarele inlesniri:
- consiliile locale pot pune la dispozitie din terenurile disponibile, in formele si conditiile prevazute de lege, suprafete de teren necesare construirii, dezvoltarii si exploatarii de pensiuni turistice si pensiuni agroturistice
- acordarea de prioritati la instalarea de linii pentru telecomunicatii, la racordarea la reteaua electrica, la reteaua de alimentare cu apa si canalizare, precum si la reteaua de distribuire a gazului metan
- asistenta tehnica de specialitate, sub toate formele, din partea Ministerului Turismului, in colaborare cu asociatiile profesionale
- prezentarea gratuita a ofertei turistice a pensiunilor turistice si agroturistice in materiale de promovare turistica si in actiuni de promovare intreprinse de birourile de informare turistica din tara si din strainatate ale Ministerului Turismului
- plata, la tariful stabilit pentru consumul de uz casnic, a energiei electrice si a gazului metan, respectiv la tariful pentru persoane fizice, a serviciilor de telecomunicatii utilizate in cadrul pensiunilor turistice si al pensiunilor agroturistice
- acordarea de credite cu dobanda preferentiala pe o perioada de maximum 10 ani pentru dezvoltarea si/sau modernizarea capacitatilor de cazare; dobanda suportata de beneficiarii creditelor va reprezenta 50% din nivelul dobanzii de pe piata bancara
● Titularii acordurilor petroliere (Legea 134/29.12.1995)
- scutirea de taxe vamale a importurilor efectuate de titularii acordurilor sau de subcontractantii acestora de bunuri necesare pentru executarea operatiunilor petroliere
- scutirea de taxe vamale a importului de bunuri de uz gospodaresc si personal necesar personalului strain al titlularului de acord, al companiilor afiliate si al subcontractantilor straini ai acestora; bunurile care sunt scutite de taxe vamale de import se nominalizeaza in anexe la acordul petrolier
- scutirea de taxe vamale a exportului bunurilor importate de acesta si de personalul sau strain, in conditiile prevazute la litera 'd'
- dupa efectuarea operatiunilor de incasari in valuta, obtinuta din exportul petrolului din productia ce-i revine, poate retine aceasta valuta in strainatate dupa achitarea obligatiilor fata de statul roman
- in cazul in care vanzarile petrolului ce-i revine titularului se fac in Romania, acesta are dreptul sa transforme in valuta convertibila sumele obtinute in lei, in conditiile legislatiei romane, si sa dispuna liber asupra disponibilitatilor in valuta care pot fi transferate in strainatate dupa achitarea obligatiilor fata de statul roman
FACILITATILE CARE SE ACORDA TITULARILOR DE ACORDURI SE STABILESC PENTRU FIECARE CONTRACT IN PARTE SI RAMAN NEMODIFICATE PE INTREAGA DURATA A ACORDULUI PETROLIER.... mai mult...[1]

Unelte personale
Trusa de unelte