Hard disk

De la Publicitate Enciclopedica

De la 5 MB la 1 Terabyte: tehnologia nu s-a dezvoltat niciodată atât de rapid şi în avantajul consumatorilor cum a făcut-o în cazul hard diskurilor. Vă invităm la o călătorie în timp şi vă oferam un preview al dispozitivelor de stocare ale viitorului.

Hard diskurile sunt remarcate doar când se strică sau când ne dăm seama că s-au umplut. în ceea ce priveşte spaţiul de stocare pe care ar trebui să îl aibă un calculator decent, Bill Gates a declarat în 1981: „640 K ar trebui să fie suficienţi pentru oricine." Astăzi, oricine ştie că 640 KB nu sunt sub nici o formă îndeajuns. Chiar şi o fotografie de 3 MB în format JPEG, reali­zată cu o cameră digitală, este de cinci ori mai mare.

Cerinţele de stocare ale progra­melor din ziua de azi sunt foarte mari şi mu­zica digitală, fotografiile şi filmuleţele con­sumă gigabyte după gigabyte. Prin urmare, industria produce hard diskuri care au capacitaţi din ce în ce mai mari. Limita curentă este de 1 Terabyte. Densitatea de stocare ne­cesară pentru acest lucru a fost obţinută prin tehnologia de stocare perpendiculară. Nici această limită nu va rezista mult timp. De exemplu, Hitachi a anunţat un hard disk de 3,5 ţoii cu 2 Terabytes pentru 2009.

1987: hard diskuri mai mult sau mai puţin accesibile pentru utilizatorii de rând

Primul hard disk care a fost lansat pe piaţă de IBM în 1956 cântărea o jumătate de tonă şi oferea spaţiu pentru 5 MB de date. Un ast­fel de mediu de stocare, care avea nevoie de un compresor de aer încorporat pentru a funcţiona, era un vis imposibil de atins, din punct de vedere financiar, pentru entuziaş­tii calculatoarelor. 31 de ani mai târziu, în 1987, hard diskurile de 20 MB erau sensibil mai mici şi de asemenea, mai mult sau mai puţin accesibile, având un preţ de aproxi­mativ 2000 de mărci. în 1987, CHIP Germa­nia a testat un hard disk extern SCSI produs de către Logic Array. La acel moment, era dotat şi cu o geantă de transport, necesară pentru că acesta cântărea aproximativ 5 kilograme. Pe lângă capacitatea sa limitată, comparativ cu standardele actuale, discul era şi foarte încet: 9,9 secunde pentru 100 de accesări, flecare la 24 KB, adică aproximativ 0,5 MB/s - o sutime din performanţa hard diskurilor actuale. Apoi lucrurile au început să se mişte mai rapid. în 1988, Peter Griinberg şi Albert Fert au descoperit tehnologia GMR (Giant Mag-netoresistive). Folosirea acesteia a permis să se obţină o densitate mult mai mare a datelor. CHIP a testat unul dintre primele hard diskuri care foloseau această tehnologie. Deşi capacitatea de 16 GB era imensă, hard diskul IBM a ieşit doar pe locul al şaselea. Motivul? Timpul mediocru de acces.^[2]