De la Publicitate Enciclopedica

Activitati

Munca si satisfactiile ei

Dintre toate tipurile de activități, munca ocupă locul cel mai important în viața omului: un calcul sumar arată că dacă socotim viața activă a individului ca având o durată de 40 de ani, fiecare cu câte 48 de săptămâni lucrătoare a 40 de ore, rezultă 76.800 de ore ocupate de muncă (din totalul de 349.440 de ore ale acelorași ani), adică 21,9 %. Numai somnul ocupă mai mult timp… Dar nu este o activitate formativă.

Formarea personalității începe cu prima zi de viață, continuă pe tot parcursul educației realizate în școală și în afara ei, în copilărie și adolescență, dar nu se oprește odată cu începerea activității profesionale. Alegerea profesiei și adaptarea la cerințele ei presupun continuarea unei direcții de dezvoltare a personalității care să permită dezvoltarea priceperilor și a aptitudinilor, exprimarea unor valori și atitudini, asumarea unor roluri agreabile, succesul profesional fiind, în ultimă instanță, o rezultantă a interacțiunii dintre structura de personalitate și mediul ocupațional. Personalitatea și identitatea de sine a adultului sunt strâns legate de principala sa activitate - munca. Devenirea personalității, ca proces continuu, depinde. de o serie de factori, care ar putea fi grupați în trei categorii: ciclurile de viață, alegerile pe care le facem mai mult sau mai puțin întâmplător și automodelarea. Aceste alegeri, printre care și cea a profesiei, exercită o influență modelatoare: un post înalt solicitant sub aspect intelectual își pune amprenta nu numai asupra dezvoltării aptitudinilor și capacităților, ci și asupra intereselor, motivației, nivelului de aspirație, manifestărilor Eului (imagine de sine, respect de sine); o muncă monotonă și subsolicitantă poate deveni calea unei adevărate alienări de sine.

În viața cotidiană este larg răspândită sintagma "deformație profesională", care are semnificația de efect modelator al muncii asupra personalității, fie în sens pozitiv, de îmbogățire și dezvoltare a personalității, fie negativ, de îngustare a preocupărilor prin specializare excesivă, de evoluție spre "omul unidimensional". Individul se poate identifica cu profesia practicată, lăsându-se complet "aculturalizat profesional" de mediul și cultura muncii, sau, dimpotrivă, poate dezvolta o duplicitate structurală". El își va dezvolta un Eu profesional exterior și oarecum separat de Eul său intim, pentru a se apăra de presiunile unui mediu cu imperative excesive și rigide. Eul intim rămâne astfel o "redută interioară" în fața acestor presiuni, cu rolul de a contrabalansa artificialitatea Eului profesional.

Performanța în muncă depinde atât de variabilele interne ale persoanei (vârstă, sex, aptitudini, interese și motivații, sistem de valori, trăsături de personalitate, experiență), cât și de variabile externe, de natură fizică - ambientală (spațiu de lucru, echipamente, metode de lucru) și organizațional - socială (caracterul și politica organizației, ambianța socială).... mai mult...^[1]